Zaccheroni și Beretta erau soluțiile de avarie. Din momentul în care au aflat că meciul care va decide soarta fostului tehnician al naționalei României urma să se dispute miercuri, în loc de duminică, oficialii alb-vișiniilor au stat ca pe ghimpi.
Mai mult, chiar în ziua meciului, conducătorii din Grant îi asigurau pe suporterii vișiniilor că și în cazul în care Bölöni nu va ajunge în Giulești există și variante de rezervă. Nume precum Mario Beretta, ex-Siena, sau Alberto Zaccheroni, fostul antrenor al Milanului, au fost vehiculate cu insistență de Copos sau de Taher. Beretta și-a exprimat disponibilitatea pentru o venire în România, la fel și Zaccheroni.
Copos a trăit meciul la maximum
În ciuda acestui fapt, Copos a trăit cu sufletul la gură desfășurarea partidei din Emirate, dintre echipa lui Bölöni, Al-Jazira și Al Shabab, liderul la zi al campionatului. „Cât mai e scorul?”, „0-0 la pauză e bine, faceți să rămână așa!”, au fost cuvintele lui Copos, care trădau o emoție evidentă.
Totuși, deznodământul meciului, 0-0, nu l-a entuziasmat prea tare pe fostul patron al Rapidului. „Îmi pare rău pentru nerealizarea lui Bölöni. Nu e ușor să pierzi un campionat în ultima etapă, chiar dacă acest rezultat ne avantajează. Sper ca acum să aleagă Rapidul”, a spus bossul Ana. De cealaltă parte, Fathi Taher a crezut întotdeauna că Bölöni va poposi în Giulești. „Pot spune că Bölöni este 99% antrenorul Rapidului”, a afirmat omul de afaceri iordanian.
" Bölöni a promis că va veni în România la finalul sezonului. Îl așteptăm " – Fathi Taher, patron Rapid
Prosport a anunțat în premieră interesul Rapidului pentru Ladislau Boloni încă din 26 martie!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER